Iubirea în general, iubirea pentru animale, iubirea pentru aproape

Acum ceva timp “îmi făceam veacul” într-o altă garsonieră , decât locuinţa în care stau în momentul de faţă. În aceea garsonieră tocmai schimbasem la chiuveta de la bucătărie nişte racorduri. Având o chiuveta cu doua părţi, nu ştiu cum să explic. Doua locaşe unde se poate spăla vesela. Una dintre ele o foloseam mai mult ca loc pentru uscat vasele.

Care credeţi că în timp a ruginit şi “m-a lasat” una dintre ele… ? 🙂 Supriză, cea care a ruginit nu a fost cea pe care o foloseam zilnic, culmea, ci cea care ar fi trebuit să rămână ca noua “până la adânci bătrâneţi”.

Ma gândesc că şi lucrurile ca şi oamenii sau animalele dacă nu sunt iubite (pisica mea vine pe birou se intinde în spatele laptopului şi îşi pune capul pe locul unde am mouse-ul, când vrea sa fie mângâiată, sau când vrea să ne jucam mă muşca de picioare, nu tare…), sau dacă sunt ignorate, au modul lor de a reacţiona. Iubirea cred ca este cea care ţine lucrurile în viaţa. Dumnezeu este iubire. Ştiu că Masaru Emoto a efectuat un experient cu ceva timp în urmă în care spunea că apa cristalizează la cuvinte. Şi că de exemplu rugăciunile pot purifica apa.

Omul este într-o proporţie de 72% apă fără grăsimi, conform wikipedia.org. Dar eu cred că şi alte lucruri, exceptănd oamenii sau animalele, sunt influenţate de dragostea şi iubirea noastră.

Este un vers din poezia Scrisoarea a III a de Mihai Eminescu care spune aşa:

“Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;”

Mihai Eminescu – Scrisoarea a III a

Oare este adevărat ? Fiindcă românii (işi iubesc /) iubeau pământul strămoşesc, iubeau toate animalele şi toate celelalte lucruri care făceau parte din această ţară, ele îi răspundeau practic şi îl ajutau, conform poeziei lui Mihai Eminescu.

Tatăl meu îmi spunea ca o casa dacă nu mai este locuită se dărapănă, fiindcă Duhul lui Dumnezeu nu mai suştine aceea casă.

Aşa este şi cu iubirea într-un cuplu. Iubirea nu înseamnă numai că te culci cu o persoană. Înseamnă mult mai mult, iar relaţiile se destramă şi din cauza acestui lucru. O femeie este ca o floare, căreia trebuie să îi pui apă (să îi acorzi atenţie), dar mai ales să o iubeşti. Aceasta, adică iubirea este “îngrăşământul secret” care o face să înflorească şi să se deschidă. Nu este suficient să aduci bani acasă, să duci copiii la gradinita şi să îi aduci de la grădiniţă, etc., sau să faci alte lucruri… O relaţie ar trebui să pornească cu dreptul de la bun început.

Sunt de părere că într-o relaţie trebuie să existe şi afinităţi comune, dar şi lucruri care nu se potrivesc la cei doi. Acestea sunt utile dar doar daca vă iubiţi, daca participaţi împreuna la ele. Sunt de părere că, contrariile se atrag, dar trebuie să existe şi afinităţile care să cimenteze relaţia. Respectul reciproc este de asemeni esenţial. Femeilor le plac şi misterul dar şi sinceritatea… Niciodată totuşi nu poţi înţelege o femeie în adevăratul sens al cuvântului. Probabil ca din cauza asta le şi iubim (o iubesc / o să am probleme cu fraza asta… :))

Oricum iubirea este văzută diferit de fiecare om în parte. Dar eu cred ca ea este unică aşa cum este şi adevărul. Adevărul nu poate fi decat unul singur, “nuantele de gri” nu pot fi numite adevăr. În acelaşi fel văd şi iubirea. Iubirea de aproape, este un subiect pe care nu vreau să-l discut fiindcă este un subiect mult prea profund pentru mine.