Blog informatii diverse

Scriu si comentez stiri aparute despre optimizare site-uri, politica, alte evenimente

Tag Archives: articole

Chestiunea maghiara sau Unde e Basescu cel de altadata? Roncea.ro: Statutul Minoritatilor este cel mai grav atentat la adresa Romaniei de la 15 martie 1990 incoace. Mai grav chiar decat Regionalizarea, ca germen al Federalizarii

Previziunile mele din materialul reprodus si de Ziaristi Online – Circul Regionalizarii si reorganizarii teritoriale, o diversiune menita sa strecoare Statutul Minoritatilor »– par, din nefericire, pe cale sa se implineasca.

Dupa ce am sesizat in materialul numit ca un articol din Legea Statutului Minoritatilor este anti-constitutional si pune in incompatibilitate proiectul Regionalizarii, ieri, parlamentarii PDL si ai minoritatilor, din Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor, au trecut la treaba si au revizuit aceste doua alineate ale articolul 14 din proiect:

“(2) Sunt interzise măsurile normative sau administrative, directe sau indirecte care pot duce la modificarea componenţei etnice a unor regiuni locuite în mod tradiţional de anumite comunităţi etnice.
(3) Este interzisă modificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv a circumscripţiilor electorale în defavoarea ponderii minorităţilor naţionale care locuiesc în mod tradiţional în acestea.”

Desigur, aceasta demonstreaza ca PDL merge mai departe cu Regionalizarea pe genunchi, fara consultarea si informarea adecvata a intregii natiuni, si fara studierea ideii – caci altceva nu este, decat o idee, si nu foarte buna, ca sa nu zic proasta – de catre forurile universitare si ale Academiei Romane. Prima mare greseala. In al doilea rand, mai grav, ce mai demonstreaza acesta febrilitate pe marginea Legii anti-nationale a  Statutului Minoritatilor? Faptul ca urmeaza sa fie supusa la vot sau chiar ca se preconizeaza asumarea raspunderii asupra Legii de catre Guvern, pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare. Aceasta din urma varianta ar fi perfecta pentru a se evita blocarea Statutului de catre parlamentarii romani care ar putea, probabil, sa se coalizeze pentru o cauza romaneasca indiferent de coloratura lor politica si ordinele venite “de sus”. Daca nu s-ar dori acest lucru atunci nici nu s-ar mai preocupa cineva cu cosmetizarea ei. Logic, nu?

Potrivit preşedintelui Comisiei, deputatul rom Nicolae Păun, dezbaterile asupra Legii Statutului Minoritatilor urmau sa fie reluate astazi şi continuate lunea şi marţea viitoare, “pentru a se da un raport cât de repede posibil“. Astazi insa, UDMR a cerut o amânare, fiind nemulţumită de modificările aduse legii, dupa cum relatează NewsIn. Amanarea a fost confirmata de deputatul UDMR Mate Andras şi de cel al PDL Marius Dugulescu, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului si la randul lui parte a unei minoritati, religioase, cea baptista (Marius Mioc: Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petre Dugulescu, de la a cărui biserică, în 16 decembrie 1989, mai mulţi enoriaşi s-au alăturat mulţimii care se adunase în faţa casei preotului Laszlo Tokes). De subliniat, presei i s-a interzis accesul la lucrarile Comisiei, prin votul PDL-UDMR.

Sursa articol http://roncea.ro/2011/06/17/chestiunea-maghiara-sau-unde-e-basescu-cel-de-altadata-roncea-ro-statutul-minoritatilor-este-cel-mai-grav-atentat-la-adresa-romaniei-de-la-15-martie-1990-incoace-mai-grav-chiar-decat-regionalizarea/ – Citeste continuarea articolului accesand adresa web !

Iubirea în general, iubirea pentru animale, iubirea pentru aproape

Acum ceva timp “îmi făceam veacul” într-o altă garsonieră , decât locuinţa în care stau în momentul de faţă. În aceea garsonieră tocmai schimbasem la chiuveta de la bucătărie nişte racorduri. Având o chiuveta cu doua părţi, nu ştiu cum să explic. Doua locaşe unde se poate spăla vesela. Una dintre ele o foloseam mai mult ca loc pentru uscat vasele.

Care credeţi că în timp a ruginit şi “m-a lasat” una dintre ele… ? 🙂 Supriză, cea care a ruginit nu a fost cea pe care o foloseam zilnic, culmea, ci cea care ar fi trebuit să rămână ca noua “până la adânci bătrâneţi”.

Ma gândesc că şi lucrurile ca şi oamenii sau animalele dacă nu sunt iubite (pisica mea vine pe birou se intinde în spatele laptopului şi îşi pune capul pe locul unde am mouse-ul, când vrea sa fie mângâiată, sau când vrea să ne jucam mă muşca de picioare, nu tare…), sau dacă sunt ignorate, au modul lor de a reacţiona. Iubirea cred ca este cea care ţine lucrurile în viaţa. Dumnezeu este iubire. Ştiu că Masaru Emoto a efectuat un experient cu ceva timp în urmă în care spunea că apa cristalizează la cuvinte. Şi că de exemplu rugăciunile pot purifica apa.

Omul este într-o proporţie de 72% apă fără grăsimi, conform wikipedia.org. Dar eu cred că şi alte lucruri, exceptănd oamenii sau animalele, sunt influenţate de dragostea şi iubirea noastră.

Este un vers din poezia Scrisoarea a III a de Mihai Eminescu care spune aşa:

“Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;”

Mihai Eminescu – Scrisoarea a III a

Oare este adevărat ? Fiindcă românii (işi iubesc /) iubeau pământul strămoşesc, iubeau toate animalele şi toate celelalte lucruri care făceau parte din această ţară, ele îi răspundeau practic şi îl ajutau, conform poeziei lui Mihai Eminescu.

Tatăl meu îmi spunea ca o casa dacă nu mai este locuită se dărapănă, fiindcă Duhul lui Dumnezeu nu mai suştine aceea casă.

Aşa este şi cu iubirea într-un cuplu. Iubirea nu înseamnă numai că te culci cu o persoană. Înseamnă mult mai mult, iar relaţiile se destramă şi din cauza acestui lucru. O femeie este ca o floare, căreia trebuie să îi pui apă (să îi acorzi atenţie), dar mai ales să o iubeşti. Aceasta, adică iubirea este “îngrăşământul secret” care o face să înflorească şi să se deschidă. Nu este suficient să aduci bani acasă, să duci copiii la gradinita şi să îi aduci de la grădiniţă, etc., sau să faci alte lucruri… O relaţie ar trebui să pornească cu dreptul de la bun început.

Sunt de părere că într-o relaţie trebuie să existe şi afinităţi comune, dar şi lucruri care nu se potrivesc la cei doi. Acestea sunt utile dar doar daca vă iubiţi, daca participaţi împreuna la ele. Sunt de părere că, contrariile se atrag, dar trebuie să existe şi afinităţile care să cimenteze relaţia. Respectul reciproc este de asemeni esenţial. Femeilor le plac şi misterul dar şi sinceritatea… Niciodată totuşi nu poţi înţelege o femeie în adevăratul sens al cuvântului. Probabil ca din cauza asta le şi iubim (o iubesc / o să am probleme cu fraza asta… :))

Oricum iubirea este văzută diferit de fiecare om în parte. Dar eu cred ca ea este unică aşa cum este şi adevărul. Adevărul nu poate fi decat unul singur, “nuantele de gri” nu pot fi numite adevăr. În acelaşi fel văd şi iubirea. Iubirea de aproape, este un subiect pe care nu vreau să-l discut fiindcă este un subiect mult prea profund pentru mine.

Populaţia României încotro ?

Am citit şi azi şi acum câteva luni câteva articole despre scăderea natalitaţii şi creşterea mortalităţii. Asta nu e deloc îmbucurător. Oare se mai poate face ceva ?

Problemele demografice nu preocupă în mod fundamental mişcarea provita la nivel mondial, întrucât ţinta acesteia este valorizarea şi salvarea vieţii umane, ca bun în sine, necondiţionat de utilitatea acesteia pentru societate sau de contextul socio-politic. Aceasta este şi diferenţa esenţiala între gândirea provita şi politicile de control al populaţiei – fie ele pro-nataliste (precum cea a regimului Ceauşescu) sau anti-nataliste (cazul Chinei).”

vă dau şi sursa să vedeţi şi poza

A da, şi alt link, dacă sunteţi interesaţi de subiect – Populatia Romaniei

%d bloggers like this: